Grupul parlamentar al PSD l-a propus pe preşedintele interimar al formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Parlamentarii AUR au părăsit sala de plen şi nu au participat votul de învestitură a Guvernului Ilie Bolojan, liderul formaţiunii, George Simion arătând că nu vor să participe la această mascaradă şi recitând din Mihai Eminescu. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ministrul desemnat al Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, după audierile din comisiile parlamentare, că taxa pe profitul excesiv al băncilor va fi aplicată începând din anul 2026, transimite Agerpres, de la care relatăm cele ce urmează. El a precizat că măsura este prevăzută în programul de guvernare şi va fi discutată cu Banca Naţională a […]
Generalul Assimi Goita, liderul juntei militare care conduce Mali, a declarat luni, în cadrul unei întrevederi oficiale la Kremlin, că doreşte and #8222;întărirea and #8221; relaţiilor bilaterale cu Rusia, potrivit agenţiei AFP, care relatează cele ce urmează. Vizita are loc într-un context regional tensionat, marcat de intensificarea atacurilor jihadiste şi de schimbări în alianţele internaţionale […]
Guvernul condus de Ilie Bolojan a primit luni de învestitură al Parlamentului, fiind susţinut de o largă majoritate. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat componenţa şi programul noului Executiv cu 301 voturi pentru şi doar 9 împotrivă. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat, în plenul reunit al Parlamentului, că noul guvern condus de Ilie Bolojan are o misiune dificilă şi este obligat să dea dovadă de responsabilitate maximă, în contextul în care România se confruntă cu un dezechilibru financiar profund, notează news.ro, care afirmă cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" […]
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în plenul Parlamentului, că viitorul guvern poate evita eticheta de and #8222;executiv de sacrificiu and #8221; dacă va dovedi că lucrează în interesul cetăţenilor şi că este capabil să pedepsească and #8222;pe cei care permanent fentează legea and #8221;, potrivit news.ro, de la care transmitem cele ce urmează. El […]
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că votul acordat Guvernului condus de Ilie Bolojan înseamnă mai mult decât susţinerea unui executiv - este un vot pentru direcţia în care ţara noastră trebuie să se îndrepte ca stat, scrie news.ro, de la care relatăm cele ce urmează. Ea a făcut […]
Lay and #39;s, brandul emblematic din portofoliul PepsiCo, revine la Electric Castle, unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din Europa, cu o serie de experienţe inedite dedicate participanţilor. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Ţările membre NATO au convenit să aloce 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare, a anunţat luni secretarul general al Alianţei, Mark Rutte, într-o conferinţă de presă susţinută la Haga, cu o zi înaintea deschiderii summitului NATO, transmite presa internaţională. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro