Stiri Articole Bursa.ro
5 septembrie 2025

Preţurile producătorilor din ţara noastră cresc cu 2,7% în iulie

Indicele preţurilor producătorilor din ţara noastră a urcat cu 2,7% în iulie 2025, după o scădere de 0,3% în iunie, marcând cel mai accelerat avans din iunie 2023, când s-a înregistrat o creştere de 3,7%, potrivit datelor INS. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

Ţara noastraă negociază cu UE amânarea închiderii centralelor pe cărbune cu cel puţin cinci ani

Ţara noastră poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru a amâna cu cel puţin cinci ani termenul de închidere a celor 2,6 GW de capacităţi pe cărbune, prevăzut pentru 2026, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, citat de Reuters, care afirmă cele ce urmează. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

Revolut şi Google Cloud îşi întăresc parteneriatul strategic

Revolut, compania fintech globală de top cu peste 60 de milioane de clienţi în toată lumea şi peste 4,5 milioane în România, a anunţat, joi, extinderea parteneriatului său strategic cu Google Cloud. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

Teleferic Grand Hotel marchează 10 ani în ospitalitate

Teleferic Grand Hotel marchează în acest an 10 ani de la redeschidere, un deceniu în care a reuşit să îşi consolideze poziţia ca reper al turismului românesc şi să devină un simbol al ospitalităţii alpine în Poiana Braşov. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

Kaspersky Premium primeşte certificarea and #8222;Approved and #8221; AV-Comparatives pentru rezultate Anti-Phishing

Kaspersky Premium pentru Windows a obţinut certificarea anuală and #8222;Approved and #8221; de la AV-Comparatives, după ce a detectat 93% dintre URL-urile de tip phishing şi nu a înregistrat niciun rezultat fals-pozitiv, potrivit unui comunicat transmis de companie. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

Campus Lumya: Primul campus multifuncţional din România dedicat adolescenţilor şi adulţilor cu autism

În România trăiesc zeci de mii de adolescenţi şi adulţi cu autism, însă, după vârsta de 14 ani, majoritatea rămân fără servicii adaptate. Familiile se confruntă cu o povară uriaşă, iar comunităţile pierd potenţialul acestor tineri care, în lipsa unor soluţii integrate, riscă izolarea socială şi economică. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]

5 septembrie 2025

Bullyingul urcă pe primul loc între grijile părinţilor la început de an şcolar, peste bugetul mediu de 450 RON

Teama de bullying devine principala îngrijorare pentru 38% dintre părinţi, depăşind preocupările legate de greutatea ghiozdanului (33%) şi siguranţa fizică (32%), potrivit studiului and #8222;Back to School 2025 and #8221; realizat de MKOR şi transmis redacţiei. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

IFA 2025: Motorola lansează motorola edge 60 neo, moto g06 power, moto g06

La Lenovo Innovation World, Motorola a prezentat o gamă variată de dispozitive motorola edge şi moto g, disponibile în diferite dimensiuni şi stiluri, echipate cu funcţionalităţile esenţiale pe care mulţi consumatori le apreciază. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

5 septembrie 2025

Lenovo prezintă la Innovation World 2025 noi Legion pentru gaming, tablete şi aplicaţii cu AI pentru consumer

Lenovo a anunţat la Berlin, în cadrul Lenovo Innovation World 2025, o gamă extinsă de dispozitive şi software pentru segmentul consumer - de la console şi laptopuri de gaming Legion/LOQ cu procesoare AMD până la tablete Yoga/Idea Tab şi aplicaţii cu AI - inclusiv noua consolă Legion Go (8,8 and #8221;, 2), laptopul Legion Pro […]

5 septembrie 2025

România Curată acuză un director Romsilva de conflict de interese şi cere rezilierea contractului privind Pădurea Băneasa

Cezar Răduţă, directorul Direcţiei Silvice Ilfov şi fost director adjunct al Romsilva, încasează 200.000 de euro în rate de la Gabriel Biziniche, acţionar şi fost director de relaţii publice al dezvoltatorului Greenfield, potrivit unei investigaţii publicate de România Curată. Tranzacţia ridică suspiciuni, în condiţiile în care Răduţă a semnat, din partea Romsilva, contractul care permite […]

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro