Stiri Articole Bursa.ro
24 octombrie 2025

TP-Link marchează o nouă etapă în evoluţia conectivităţii: primul transfer de date prin Wi-Fi 8

TP-Link a anunţat că a efectuat cu succes primele teste ale hardware-ului Wi-Fi 8 utilizând un dispozitiv prototip. Această reuşită reprezintă o etapă esenţială în definirea următoarei generaţii de reţele Wi-Fi Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

24 octombrie 2025

ANPC a verificat peste 1.900 de operatori economici şi a aplicat amenzi de aproape 7 milioane de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 20-24 octombrie 2025, o amplă acţiune de control la nivel naţional, vizând respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor, potrivit unui comunicat al instituţiei. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

24 octombrie 2025

Inflaţia urcă la 3% în Statele Unite, peste aşteptările analiştilor

Inflaţia a continuat să accelereze în septembrie în Statele Unite, ajungând la 3% în termeni anualizaţi, faţă de 2,9% în luna august, potrivit indicelui preţurilor de consum (IPC) publicat vineri de Departamentul Muncii, cu o întârziere cauzată de blocajul bugetar care a afectat statul federal, relatează Le Figaro. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste […]

24 octombrie 2025

CSM cere o reglementare echitabilă a pensiilor magistraţilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis vineri, într-un comunicat, că adoptarea unei reglementări echitabile şi respectarea independenţei justiţiei and #8222;trebuie să fie liniile directoare ale oricărui dialog interinstituţional onest and #8221;, după întâlnirea neanunţată public cu preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, pe tema pensiilor magistraţilor. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]

24 octombrie 2025

Oficial din Ministerul Energiei: Lukoil va fi obligată să vândă rafinăria Petrotel Ploieşti după sancţiunile impuse de SUA

După sancţiunile anunţate de Statele Unite împotriva giganţilor ruşi Rosneft şi Lukoil, compania rusă va avea and #8222;obligaţia and #8221; de a vinde rafinăria Petrotel Ploieşti înainte de termenul limită de luna viitoare, a declarat Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-un interviu pentru publicaţia Politico. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste […]

24 octombrie 2025

Banca Centrală a Rusiei reduce din nou rata dobânzii de referinţă, pe fondul unei inflaţii de peste 8%

Banca Centrală a Rusiei a anunţat o nouă reducere a ratei dobânzii de referinţă, de la 17% la 16,5%, marcând a patra scădere consecutivă, potrivit BBC. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

24 octombrie 2025

Bulgaria introduce control guvernamental strict asupra unei posibile vânzări a activelor Lukoil

Parlamentul Bulgariei a aprobat vineri o serie de modificări legislative care extind controlul statului asupra unei eventuale vânzări a activelor companiei Lukoil din ţară, după sancţiunile impuse acesteia de Statele Unite, transmite agenţia EFE. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

24 octombrie 2025

Belgia nu are suficient spaţiu aerian pentru antrenamentele cu noile avioane F-35 şi caută soluţii în alte ţări

Belgia, care a primit recent primele avioane de vânătoare F-35 comandate din Statele Unite, se confruntă cu o problemă neaşteptată: piloţii nu se pot antrena corespunzător pe teritoriul naţional, întrucât spaţiul aerian belgian este prea restrâns, a declarat ministrul Apărării, Theo Francken, citat de publicaţia Le Vif. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral […]

24 octombrie 2025

Grindeanu respinge ideea unei alianţe PSD-AUR

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că nu există nicio discuţie privind o posibilă alianţă între PSD şi AUR, aşa cum s-a speculat în spaţiul public, subliniind că un asemenea scenariu este exclus. Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Olt. Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste […]

24 octombrie 2025

Bogdan Ivan anunţă prezentarea în CSAT a unei analize complete a sistemului energetic, cu riscuri şi soluţii pentru creşterea producţiei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri, la Bistriţa, că va prezenta în următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) o radiografie completă a sistemului energetic naţional, care va include scenarii pentru următorul deceniu, principalele riscuri şi un set de soluţii pentru consolidarea capacităţilor de producţie, transmite Agerpres. Informatie preluata din publicatia […]

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro