Bursă. Pierderi de aproape 6 mil. lei pentru TeraPlast în ultimul trimestru de anul trecut

Grupul TeraPlast (simbol bursier TRP) a raportat o pierdere de 5,8 mil. lei în T4/2025, rezultat care a urmat profitului de 7,8 mil. lei înregistrat în T3/2025. Astfel, pierderea din ultimele trei luni ale anului trecut a redus profitul net cumulat de producătorul de materiale de construcţii pe întreg exerciţiul financiar 2025 la valoarea de 1,2 mil. lei, scrie BT Capital Partners într-o analiză. În perioada octombrie-decembrie 2025, rezultatul operaţional a scăzut la 2,3 mil. lei, faţă de 8,9 mil. lei în trimestrul anterior. Deşi activitatea de exploatare a rămas pozitivă, profitul net a fost anulat de rezultatul financiar negativ, care s-a adâncit semnificativ, de la -1,1 mil. lei în T3 la -8,1 mil. lei în T4/2025, evidenţiază brokerii. TerPlast a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de peste 1 mld. lei, cu 21% peste nivelul exerciţiului anterior, creşterea venind pe fondul performanţei solide a diviziei Instalaţii şi al ameliorării evoluţiei diviziei de ambalaje. Compania a revenit pe profit anul trecut, de la o pierdere de 19,5 mil. lei în 2024. Grupul are o capitalizare bursieră de 1,5 mld. lei, după ce preţul acţiunilor a înregistrat un avans de 46% în ultimele 12 luni. Principalul acţionar este Dorel Goia, cu o deţinere de 46,8%, în timp ce Fondul de Pensii Administrat Privat NN controlează 12% din capitalul social. 

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro