Banca Transilvania a făcut parte din consorţiul de bănci care acoperă parţial finanţarea tranzacţiei prin care MidEuropa a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al integratorului IT RBC de la compania de investiţii Oresa

Banca Transilvania a făcut parte din consorţiul de bănci care va asigura o parte semnificativă din finanţarea necesară tranzacţiei prin care MidEuropa a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al integratorului IT Romanian Business Consult (RBC) de la compania de investiţii Oresa. Oresa a  vândut pachetul de 49% după 11 ani. Fondatorul RBC, Andrei Bojiţă, rămâne în acţionariat şi păstrează funcţia de CEO al integratorului IT cu activitate în sectorul retail, bancar şi industrial.
BT a avut rolul de finanţator principal, cu cea mai mare contribuţie în cadrul finanţării sindicalizate, şi a fost, de asemenea, co-aranjor. „Ne bucurăm să contribuim la succesul acestei tranzacţii. Pentru Banca Transilvania, ca partener în această finanţare sindicalizată, este o reconfirmare a poziţiei sale de lider al segmentului finanţări sindicalizate şi al tranzacţiilor de tipul M&A în Romania. Continuăm să susţinem companiile din România şi investitorii strategici pentru a aduce valoare economiei locale”, a declarat Cosmin Călin, Director Executiv Senior Companii Mari, Finanţări Structurate şi Factoring, Banca Transilvania.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tranzacţia este în prezent în etapele de aprobare din partea autorităţilor, iar estimarea este că va fi finalizată în cursul acestui an. Firma Romanian Business Consult a închis anul trecut cu afaceri de 235 mil. lei, plus 20%, şi profit net de 35,4 mil. lei, plus 19%. Businessul a crescut atât organic, cât şi prin achiziţii – Ropeco în 2021 şi SmartPay Software şi Fullscreen Digital în 2022, entităţi juridice care există în continuare. Până la acest deal, MidEuropa nu mai avea nicio firmă în portofoliul din România. ORESA mai are acum în portofoliu ViaTrend (FMCG), după ce a vândut nume precum Fabryo, La Fântâna sau Kiwi Finance şi ViaTrend.  

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro