
Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) a semnat până în prezent 18 convenţii de garantare cu intermediari financiari din România, dintre care 10 convenţii pentru garanţia de portofoliu destinată finanţării IMM-urilor şi 8 convenţii dedicate susţinerii investiţiilor din sectorul public. Parteneriatele orientate către mediul privat au fost încheiate cu bănci comerciale a căror cotă cumulată acoperă peste 90% din activele bancare, iar convenţiile pentru sectorul public acoperă instituţii cu o cotă totală de piaţă de aproximativ 70%.
Primele produse financiare dezvoltate în baza acestor convenţii sunt deja disponibile în piaţă sub forma creditelor cu garanţie BID. „Operaţionalizarea primelor produse confirmă atât interesul ridicat al pieţei, cât şi capacitatea sistemului bancar de a integra eficient instrumentele puse la dispoziţie de BID. În următoarele trei luni, ne aşteptăm ca toţi partenerii noştri să adauge ofertei lor creditele dezvoltate cu garanţia BID în condiţii mai avantajoase, astfel încât sprijinul oferit de banca de dezvoltare să ajungă cât mai rapid, coerent şi eficient la beneficiarii finali”, a declarat Raluca Nicolescu, Director General al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare. De la semnarea primei convenţii de garantare de portofoliu dedicate finanţării IMM-urilor, în noiembrie 2025, Banca de Investiţii şi Dezvoltare a crescut valoarea acestor garanţii la peste 5 miliarde de lei, rezultatul aşteptat al instrumentelor fiind finanţări viitoare de peste 7,2 miliarde de lei.
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
Cele mai recente convenţii au fost încheiate cu Intesa Sanpaolo Bank România, atât pentru sprijinirea mediului antreprenorial, cât şi a sectorului public. Garanţia de portofoliu pentru IMM-uri este un instrument conceput pentru a facilita accesul companiilor mici şi mijlocii la finanţare, în condiţii adaptate realităţilor pieţei. Prin acest instrument, IMM-urile vor beneficia de sprijin în următorii trei ani, printr-un volum estimat al finanţărilor generate în piaţă de 12,6 miliarde de lei. Garanţia individuală pentru investiţii în sectorul public este destinată susţinerii proiectelor de infrastructură şi dezvoltare la nivel local şi regional. Instrumentul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale şi altor entităţi publice eligibile şi beneficiază de un buget de 2,2 miliarde de lei pentru următorii trei ani. Banca de Investiţii şi Dezvoltare este singura bancă de dezvoltare deţinută 100% de statul român, prin Ministerul Finanţelor, creată la sfârşitul anului 2023, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro