
Agenţia S&P Global a reconfirmat ratingul României la 'BBB-/A-3', cu perspectivă negativă, atât pentru datoria în valută, cât şi pentru cea în monedă locală, pe termen lung şi scurt, subliniind că menţinerea calificativului se bazează pe ipoteza că guvernul va reuşi să ţină sub control dublul deficit major al României. În acelaşi timp, perspectiva negativă reflectă opinia agenţiei conform căreia riscurile legate de finanţele publice ale României vor rămâne ridicate în următorii câţiva ani, în ciuda măsurilor de consolidare anunţate.
”Măsurile fiscale ale guvernului sunt adoptate într-un context macroeconomic dificil, caracterizat de o încetinire a economiei, o inflaţie ridicată şi în creştere, precum şi un deficit de cont curent (CC) ridicat.”, se arată în comunicatul S&P. S&P vede riscuri ca provocările economice şi politice să submineze agenda ambiţioasă de politici a guvernului, în timp ce strategia fiscală pe termen mediu, dincolo de 2026, rămâne incertă. În opinia agenţiei de rating, măsurile fiscale propuse vor reduce deficitele, dar vor contribui probabil şi la încetinirea economiei. Partea pozitivă este că agenda de corecţie fiscală şi reforme a noului guvern va ajuta la deblocarea fondurilor europene.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro