The Coop Network desfăşoară deja a doua rundă de proiecte investiţionale prin Coop Wallet

The Coop Network, prima cooperativă cu membership digital din România, deschide a doua rundă de investiţii destinate atât investitorilor experimentaţi, dar şi la început de drum, prin aplicaţia dezvoltată intern Coop Wallet. Proiectele deschise sunt în zona de robotică, aparţinând IQ Robotech. Ce este Coop Wallet
Coop Wallet este, aşa cum o prezintă fondatorii săi, aplicaţia investiţiilor tale de viitor cu randament fix. Accesul către aceste investiţii cu randament fix se face prin achiziţia unui card digital de membru, care îţi permite ulterior să investeşti în proiecte unice ale companiilor locale, sustenabile şi vandabile din cooperativa The Coop Network. Coop Wallet reprezintă, dincolo de dimensiunea investiţională, o comunitate de investitori, antreprenori şi oameni cu aceeaşi viziune, care vor să îşi diversifice veniturile şi portofoliile într-un mod cât mai sigur şi simplu. Cooperativa The Coop Network a fost gândită sub forma unei comunităţi de business, în care membrii îşi pot aduce contribuţiile pentru evoluţia colectivă şi pentru dezvoltarea de proiecte smart şi sustenabile, care răspund unor nevoi reale şi de actualitate ale societăţii moderne, de la robotică până la agricultură şi educaţie. Ce spun fondatoriiPrima rundă de investiţii a fost un real succes, iar proiectele s-au acoperit rapid, intrând în implementare la data stabilită. În foarte puţin timp, investitorii din primul proiect vor beneficia de randamentul obţinut şi vor avea şansa să îşi retragă veniturile obţinute sau să le reinvestească în alte proiecte. Cea de-a două rundă se dovedeşte a fi la fel de eficientă, primele două proiecte au fost acoperite încă din prima săptămână de la lansarea lor. În continuare, investiţiile sunt deschise pentru ultimul proiect din această rundă, cu termen limită la 3 noiembrie 2023, ora 19:00.„Facilităm accesul la proiecte unice atât investitorilor care vor să îşi diversifice portofoliul, cât şi celor care abia îşi încep călătoria de creştere a veniturilor. Avem proiecte cu randament fix şi rapid, de la 3 luni până la 1 an, cu o rată între 5.5% şi 10.5%. Coop Wallet este cu adevărat un produs destul de atipic pentru piaţa locală, însă e bine gândit, astfel că avem încredere în creşterea lui organică şi sigură. Membrii înscrişi în cooperativă cresc cu o viteză la care nu ne-am aşteptat, însă ne bucurăm de curiozitatea şi intenţiile de dezvoltare ale investitorilor români,” după cum afirmă Arthur Fleischer, cofondator şi COO. Ce este diferitTehnologia, de asemenea, este o parte integrantă din Coop Wallet, pentru că aplicaţia foloseşte blockchain tech ca pe o bază de date descentralizată, în care se înregistrează acţiunile membrilor, într-un mod securizat, transparent şi ireversibil.„Vorbim aici despre o inovaţie în adevăratul sens al cuvântului, pentru că am legat în mod direct cardurile digitale (NFTs) de apartenenţa legală ca membru la o cooperativă tradiţională”, completează Florin Timbuc, Chief Technology Officer (CTO).Siguranţa investiţiilor este unul dintre atuurile Coop Wallet, pentru că proiectele sunt deja contractate de clienţi din portofoliul IQ Robotech, diviza de robotica a cooperativei. Proiectele au termene de plată calculate pentru ca investitorii să primească banii cu dobândă după 3-6-12 luni, în funcţie de proiect, iar marja de profit obţinută permite cooperativei acest sistem în care oferă dobânzi fixe membrilor. La acest lucru se adaugă şi statutul si legea cooperativei, care guvernează The Coop Network şi, implicit, contractele dintre membru şi cooperativă.Planuri de viitorMai mult decât atât, echipa The Coop Network va lansa o nouă funcţionalitate în cadrul aplicaţiei Coop Wallet, prin care va permite investiţiile B2B direct prin aplicaţie. Acest fapt va contribui la extinderea ecosistemului de business local pe care echipa îl construieşte sub forma tradiţionalei cooperative perfecţionate cu ajutorul tehnologiei actuale. Poţi rămâne la curent cu activitatea The Coop Network pe paginile de Facebook şi Instagram, cât şi pe website: https://coopwallet.finance/roAplicaţia poate fi descărcată atât pe Android, cât şi pe iOS. 

.hide {
display: none!important;
}
#playerContainer {
display: inline-block;
margin: 20px auto!important;
background: #eee;
display: inline-block;
padding: 20px;
border-radius: 15px;
}
.logoContainer {
margin-bottom: 10px!important;
width: 200px;
}
.logoContainer img {
width: 100%;
}

(function() {

var answerContainer;
var playerContainer;
var logoContainer;
var panel;
var audioTag;
var audioSource;
var logo;
var stage;
var songIndex = 0;
var previewState = "";
var nextBtn;
var radio_playlist = [
'/playlist/track1.mp3',
'/playlist/track2.mp3',
'/playlist/track3.mp3',
'/playlist/track4.mp3',
'/playlist/track5.mp3'
];

//creez sursa playerului
audioSource = document.createElement("source");
audioSource.setAttribute("src", radio_playlist[songIndex]);
audioSource.setAttribute("type", "audio/mpeg");

//creez playerul si adaug sursa
audioTag = document.createElement("audio");
audioTag.controls = true;
// audioTag.autoplay = true;
audioTag.appendChild(audioSource);

//creez img cu logo
logo = document.createElement("img");
logo.setAttribute("src", "/images/logo_smart.png");

//creez un div in care pun img-ul cu logo
logoContainer = document.createElement("div");
logoContainer.setAttribute("class", "logoContainer");
logoContainer.appendChild(logo);

//creez containerul playerului si adaug logoul si playerul
playerContainer = document.createElement("div");
playerContainer.setAttribute("id", "playerContainer");
playerContainer.appendChild(logoContainer);
playerContainer.appendChild(audioTag);

var interv = setInterval(function () {

panel = document.getElementById("nvl-widget-container").querySelector('.nvl-panel');

if (panel) {

panel.insertBefore(playerContainer, panel.childNodes[2]);

stage = 1;
previewState = "quiz";
addEventButton();
clearInterval(interv);
}
}, 1000);

function addEventButton() {
var interv = setInterval(function () {
nextBtn = document.getElementById("nvl-next-button");
if (typeof(nextBtn) != 'undefined' && nextBtn != null) {
if (stage > 1) {
nextBtn.removeEventListener("click", handleClickNextButton);
}
nextBtn.addEventListener("click", handleClickNextButton);
clearInterval(interv);
}
}, 100);
}

function handleClickNextButton() {

var interv = setInterval(function () {

answerContainer = document.getElementById("nvl-widget-container").getElementsByClassName("nvl-answers-container")[0];

if (typeof(answerContainer) != 'undefined' && answerContainer != null && answerContainer.hasAttribute("type")) {

if ( answerContainer.getAttribute("type") === "results" && previewState === "quiz" ) {

stage++;
previewState = "results";
playerContainer.classList.add("hide");
audioTag.pause();
addEventButton();
clearInterval(interv);

} else if ( answerContainer.getAttribute("type") === "quiz" && previewState === "results" ) {

stage++;
previewState = "quiz";
playerContainer.classList.remove("hide");
nextSong();
addEventButton();
clearInterval(interv);

}
}
}, 100);
}

function nextSong() {
songIndex += 1;
audioSource.setAttribute("src", radio_playlist[songIndex]);
audioSource.setAttribute("type", "audio/mpeg");
audioTag.load();
}

function getCookie(name) {
var value = "; " + document.cookie;
var parts = value.split("; " + name + "=");
if (parts.length == 2) return parts.pop().split(";").shift();
}

function nextDay(x){
var now = new Date();
var daysLeft = (x+(7-now.getDay())) % 7;
if(daysLeft == 0) {
daysLeft = 7;
}
now.setDate(now.getDate() + daysLeft);
return now;
}

function cookieStatus() {
var quizCookie = "nvl_quiz_cookie";
var testCookie = "verify_quiz";
var dayLimit = 1; // ziua de luni - ziua in care trebuie sterse cookieurile quizului sa se poata afisa din nou
var oraStergere = 14; // ora la care se vor sterge cookieurile

var value = getCookie(testCookie);

if (!value) {
// console.log("Nu exista cookiul meu, deci stergem cookie-ul sondajului si scriu cookie-ul meu");
var date = nextDay(dayLimit);
date.setHours(oraStergere);
date.setMinutes(0);
date.setSeconds(0);

document.cookie = quizCookie + "=; expires=Thu, 01 Jan 1970 00:00:01 GMT; path=/";
document.cookie = testCookie + "=1; expires=" + date + "; path=/";
}
else {
// console.log("Exista cookiul meu, deci nu fac nimic");
}
}

// cookieStatus();

})();

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Tweet

Urmărește

Print
Mail

Articole recomandate

...

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro