
Ultima săptămână din iulie a fost pozitivă pe bursele globale, cu mici excepții (TSX -0,45%, Nikkei225 -0,49%, CSI300 -1,32%), dar în ansamblu a fost o lună cu evoluții mixte pentru principalii indici bursieri asiatici, epozitive pentru cei europeni și negative pe Wall Street (excepție DJIA +0,35%, care a ajuns astfel la 4 luni consecutive de creștere). Surprinzător Japonia a decis să intervină în piața valutară peste noapte, înainte de ședința BOJ de joi. Se pare că a fost probabil o verificare a cursului înainte ca oficialii de la Tokyo să intervină pentru a duce ulterior USDJPY la un minim apropiat de 158, analiză USDJPY
Bănci centrale – BOJ a menținut conform așteptărilor rata dobânzii pe termen scurt la 1,0%, cel mai înalt nivel din septembrie 1995, după majorarea ratei cu 25 pb din iunie, în contextul în care a avertizat că inflația de bază ar putea depăși ținta de 2,0%. Decizia, mult așteptată, a fost adoptată cu 8 voturi pentru și 1 împotrivă, Hajime Takata solicitând o majorare la 1,25%
Zona Euro - Inflația anuală a acceleratîn iulie, conform previziunilor, la 2,9% în, de la 2,8% în iunie, iar Core a crescut peste așteptări la 2,5% de la 2,4%. Lunar prețurile de consum din au crescut conform așteptărilor cu 0,2%, după o scădere de- 0,1% în iunie
Calendarul economic: SUA - JOLTS, ADP, Non-Farm Employment Change, Unemployment Rate, Average Hourly Earnings, ISM PMI, Unemployment Claims. Zona Euro - Final PMI. Calendarul raportărilor – BRK, PLTR, SPCX, AMD, LLY, DIS, UBER, COP
Sezonul raportărilor financiare trimestriale pe Wall Street, analiză AAPL, AMZN
Creșterile au revenit la BVB în a 30-a săptămâna din 2026, în condițiile unor volume de tranzacționare zilnice (27,98M euro din care 19,76M euro pentru acțiuni) sub mediile din acest an (43,15M euro, din care 24,92M euro pe piața acțiunilor), analiză BETAeRO
Bull & Bear – JPY & VIX
Termenul Zilei = Share Purchase Agreement (SPA), sau Contract de Cumpărare de Acțiuni - contractul definitiv, obligatoriu din punct de vedere juridic, care stabilește termenii completi pentru cumpărarea și vânzarea de acțiuni ale unei companii, înlocuind scrisorile de intenție anterioare și prezintă toate drepturile, obligațiile și alocarea riscurilor între părți, inclusiv prețul, plata, declarațiile, garanțiile, angajamentele, condițiile prealabile și despăgubirile
Vlad Popescu, Președinte CA Norofert Group – totul despre acordul de finanțare tip Share Purchase Agreement, prin care fondul de investiții GEM Global Yield va intra în acționariatul Norofert
Pentru o platformă modernă și intuitivă care oferă o varietate de instrumente ce vă vor ajuta să faceți față provocărilor piețelor financiare accesați link https://www.xtb.com/ro/platforma
Sursa: Youtube - Feel The Markets
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro