Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunţat oficial pe 6 iunie 2023 intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti, prin vânzarea unei părţi de până la 20% din deţinerea acţionarului minoritar Fondul Proprietatea. În comunicatul de presă transmis de compania de stat nu se menţionează exact care este pachetul pe care Fondul Proprietatea îl va scoate la vânzare, ci doar că informaţiile detaliate vor fi publicate după aprobarea prospectului de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Potrivit Hidroelectrica, admiterea la tranzacţioare a acţiunilor este de aşteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacţionare, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET.
„Hidroelectrica are un istoric îndelungat de creştere semnificativă şi de generare de profit pentru acţionari, fiind principalul producător de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile”, spune Bogdan Badea, director general al companiei.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro