Avertisment ANOFM: Ajustarea măsurilor active de ocupare riscă blocarea investiţiilor strategice şi dezangajarea fondurilor UE

31 iulie 2026

În contextul în care, la nivel instituţional, sunt analizate posibile ajustări sau amânări privind aplicarea unor măsuri active de ocupare cu impact bugetar, inclusiv cele referitoare la acordarea subvenţiilor şi a primei de stabilitate, prevăzute prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară evaluarea atentă a efectelor pe care o astfel de decizie le-ar putea avea asupra implementării proiectelor finanţate din fonduri europene şi asupra beneficiarilor acestora.

Informatie preluata din publicatia "Bursa" - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro