Ştiţi de câte ori a urcat Banca Transilvania la Bursa de Valori în ultimii 30 de ani? De 5.000 de ori. Adică la 1.000 de lei investiţi în 1997 astăzi ai fi fost milionar

Grupul Financiar Banca Transilvania lansează joi, 23 aprilie, primul său fond tranzacţionat la bursă (ETF), iar evenimentul vine la aproape trei decenii de la listarea băncii în octombrie 1997, perioadă în care acţiunile au oferit investitorilor unul dintre cele mai spectaculoase randamente din istoria pieţei de capital româneşti.   De la listare până în prezent, acţiunea Băncii Transilvania a înregistrat o apreciere anuală medie de peste 35%, ceea ce înseamnă un randament cumulat de peste 5.000 de ori pentru investitorii care au rămas în acţiune de la debut, calculând atât aprecierea preţului, cât şi acţiunile gratuite şi dividendele în numerar distribuite de-a lungul timpului. Pentru a pune în perspectivă această performanţă: o investiţie de 1.000 de lei făcută la listare în 1997 ar valora astăzi peste 5 milioane de lei.   Banca Transilvania a fost prima bancă românească listată pe piaţa reglementată a BVB, la doar doi ani după redeschiderea bursei în 1995.    ETF-ul care se lansează joi poartă numele BT Index România ETF BET-TR şi va fi tranzacţionat sub simbolul bursier BTBETRETF. Spre deosebire de produsele similare existente pe piaţă, acest fond va urmări indicele BET-TR, o variantă a indicelui BET care include şi dividendele reinvestite, oferind astfel o expunere completă la randamentul total al pieţei româneşti de capital. Investitorii vor plăti un comision de administrare de 1,5% pe an din suma plasată, fără comisioane la intrarea sau ieşirea din fond.   Intrarea Băncii Transilvania pe acest segment vine într-un context în care piaţa românească are deja opt ETF-uri tranzacţionabile, iar interesul pentru investiţiile pasive este în creştere. Decizia de lansare a fost aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar fondul va fi administrat de BT Asset Management, companie din Grupul Financiar Banca Transilvania.   Banca are în prezent peste 72.000 de acţionari şi investitori, iar aproape 80% din capitalul social este deţinut de români, ceea ce face din TLV una dintre cele mai populare acţiuni de pe piaţa locală. În 2025, Banca Transilvania a raportat un profit net record de 4,1 miliarde de lei, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, şi un randament al capitalurilor proprii (ROE) de 25,23%, poziţionându-se ca cel mai mare grup bancar din România în funcţie de active.  

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tweet

Urmărește

Print
Mail

Articole recomandate

...

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro