
Indexul antreprenorial, indicator lansat de IMM România, înregistrează în 2026 cel mai scăzut scor din ultimii 3 ani, în condiţiile în care niciunul dintre oamenii de afaceri chestionaţi nu anticipează o creştere semnificativă a investiţiilor sau a exporturilor. Birocraţia, fiscalitatea, lipsa accesului la finanţare şi perspectivele negative în ceea ce priveşte exporturile sau investiţiile sunt doar câteva dintre problemele semnalate de antreprenori în ceea ce priveşte perspectivele economiei româneşti pentru acest an.
Indexul antreprenorial, realizat de IMM România în parteneriat cu Banca Comercială Română, Pluxee România, Banca Transilvania şi Groupama, este alcătuit din două componente: una obiectivă, care include un set de indicatori statistici proveniţi din surse oficiale, şi una subiectivă, realizată pe baza unui sondaj aplicat antreprenorilor referitor la climatul de business. ”Datele din această a treia ediţie a Indexului antreprenorial confirmă ceea ce antreprenorii simt deja de ceva timp şi anume că suntem într-un climat economic care se deteriorează vizibil. Războiul, incertitudinea geopolitică şi volatilitatea pieţelor nu sunt factori pe care îi putem controla, dar răspunsul dat acestor provocări stă în mâinile noastre. În conditiile în care scăderea consumului intern comprimă veniturile companiilor iar marjele se erodează în ritm accelerat, soluţia este în investitii. Mediul de afaceri autohton are nevoie de investitii şi acces la finanţare, de un cadru predictibil în care să poată lua decizii cu orizonturi mai lungi de şase luni. Altfel, riscăm nu doar o încetinire conjuncturală, ci un blocaj generalizat cu consecinţe dramatice pentru economie" , a declarat Florin Jianu, preşedinte IMM România. Datele Indexului arată că 8 din 10 antreprenori (81,51%) consideră că birocraţia şi fiscalitatea vor avea un impact negativ asupra mediului de afaceri în acest an, împiedicând dezvoltarea businessului.
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
Mai puţin de 5% dintre antreprenori au remarcat existenţa unor condiţii relativ mai prietenoase pentru afaceri. Totodată, jumătate anticipează o creştere moderată a inflaţiei şi califică drept slabă sau foarte slabă piaţa forţei de muncă, reclamând în principal un deficit semnificativ de competenţe şi un nivel insuficient de pregătire profesională. În ceea ce priveşte evoluţia exporturilor, niciunul dintre antreprenori nu anticipează o creştere semnificativă în 2026. În schimb, cea mai mare pondere (46%) consideră că exporturile vor stagna, în timp ce aproape 30% preconizează o scădere moderată şi/sau semnificativă. Accesul la creditare pentru firmele din România este perceput ca fiind dificil sau foarte dificil de aproape 60% dintre respondenti. Niciunul nu a indicat în raspunsurile sale că accesul la finanţare este foarte uşor. Şi în ceea ce priveşte investiţiile, atitudinea generală este una de reţinere. Niciunul dintre oamenii de afaceri chestionaţi nu anticipează o creştere semnificativă a investiţiilor, 37%, consideră că acestea vor stagna, iar 45% se asteapta la o scădere moderată sau semnificativă. În ceea ce priveşte criteriile obiective luate în calcul la alcătuirea indexului, creşterea economică a încetinit în 2025 la 0,7%, inflaţia a urcat la 9,7% aproape dublul anului anterior, iar numărul firmelor active a scăzut pentru al doilea an consecutiv, notează Indexul. În mod notabil, însă, au fost identificate şi elemente pozitive, este vorba despre stabilitatea cursului de schimb (care a înregistrat cel mai bun scor din Index) şi de investiţiile străine directe, care au crescut în 2025 comparativ cu intervalul anterior analizat.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro