
Bursa de Valori Bucureşti înregistrează scăderi la câteva ore de la deschiderea şedinţei de tranzacţionare de joi, însă corecţiile sunt mai reduse decât cele din pieţele externe, într-un context dominat de escaladarea conflictului din Iran şi de creşterea puternică a aversiunii la risc. Indicele BET, principalul indice al pieţei locale, este în scădere cu aproximativ 0,63% în jurul orei 14:00, în timp ce restul indicilor bursieri de la Bucureşti afişează corecţii similare, cuprinse între 0,5% şi 0,9%. Dinamica vine după o dimineaţă volatilă pe pieţele internaţionale, unde investitorii au reacţionat la intensificarea tensiunilor geopolitice şi la creşterea preţurilor la energie. Comparativ, bursele europene consemnează scăderi mult mai ample. Indicele german DAX pierde peste 2,4%, CAC 40 de la Paris scade cu aproximativ 1,7%, iar indicele paneuropean Stoxx 600 este în declin de peste 2%. şi pieţele americane indică o sesiune negativă, contractele futures fiind pe roşu. În piaţa principală, cele mai lichide acţiuni au evoluţii mixte, dar predomină scăderile. Banca Transilvania stagnează la 35,7 lei pe acţiune, în timp ce OMV Petrom creşte uşor cu 0,49%, la 1,021 lei, fiind una dintre puţinele acţiuni pe plus. BRD pierde 1,53%, iar Hidroelectrica scade cu 1,3%, în timp ce Electrica înregistrează una dintre cele mai mari corecţii din rândul companiilor mari, de peste 2,2%. De asemenea, acţiunile Fondul Proprietatea sunt în scădere cu 0,7%, iar Romgaz stagnează, în timp ce Digi Communications pierde aproximativ 0,7%. Transelectrica scade cu circa 1,2%, iar alte companii din eşalonul secundar, precum Antibiotice sau Alro, înregistrează corecţii mai ample, de până la 2-4%. Valoarea tranzacţiilor se ridică la peste 73 milioane de lei la jumătatea şedinţei. Diferenţa de dinamică se reflectă şi în evoluţia de la începutul anului. Marile burse externe au trecut pe minus în 2026, cu DAX în scădere de peste 6% şi CAC 40 cu aproape 4% sub nivelul de la finalul anului trecut. În contrast, Bursa de la Bucureşti rămâne pe creştere, indicele BET afişând un avans de aproximativ 14,7% de la începutul anului. Rezistenţa relativă a pieţei locale vine pe fondul unui an 2025 foarte bun pentru acţiunile româneşti şi al unei structuri a investitorilor care atenuează volatilitatea. Totuşi, tensiunile externe se reflectă tot mai clar în alte segmente ale pieţei financiare. Randamentele titlurilor de stat româneşti au crescut puternic, semnalând o deteriorare a percepţiei de risc. Obligaţiunile suverane pe 10 ani au ajuns în această dimineaţă la circa 7,4%, în urcare cu aproximativ 0,17 puncte procentuale într-o singură zi şi la cel mai ridicat nivel din vara lui 2025 încoace. Această dynamică arată faptul că eforturile guvernului de a reduce costurile de finanţare s-au evaporat în contextul actual. Escaladarea conflictului din Iran, inclusiv atacurile asupra infrastructurii energetice, a dus la creşterea preţului petrolului şi la amplificarea temerilor privind inflaţia, ceea ce determină investitorii să ceară randamente mai mari pentru a finanţa statele, în special pe cele emergente. Pentru România, acest lucru înseamnă costuri mai mari de împrumut într-un moment sensibil pentru buget, cu implicaţii directe asupra deficitului şi asupra cheltuielilor cu dobânzile. “n plus, creşterea randamentelor poate influenţa în lanţ şi costurile de finanţare din economie. Cursul de schimb de pe piaţa interbancară rămâne stabil pentru moment, ceea ce indică faptul că presiunea nu s-a transferat asupra leului
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());
Tweet
Urmărește
Print
Mail
Articole recomandate
...
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro