Analiză Zidart: Bacăul este oraşul din România cu cea mai mare densitate de picturi murale pe metru pătrat

Bacăul este oraşul din România cu cea mai mare densitate de picturi murale pe metru pătrat, conform unei analize efectuate de Zidart, un program de regenerare urbană şi socială prin artă stradală, educaţie şi interacţiuni culturale, iniţiat în 2017 de mai mulţi tineri din Bacău. Cu 71 de muraluri şi o suprafaţă de 43,19 km pătraţi, adică o medie de aproximativ două picturi murale pe kilometru pătrat, Bacăul se află în topul culturii urbane din România în ceea ce priveşte arta stradală. Conform aceleiaşi analize doar anul trecut, peste 200,000 de persoane au putut admira cele 71 de picturi murale, acestea fiind amplasate în zone accesibile şi centrale din oraş. Bacău şi România, pe harta internaţională a artei urbane
Picturile urbane au fost realizate în ultimii nouă ani de peste 60 de artişti din România şi din străinătate, artişti veniţi la Bacău la iniţiativa asociaţiei Zidart. Reprezentanţii acesteia şi-au propus ca în următorii cinci ani să ajungă la cifra de 100 de picturi murale în Bacău, prin lansarea de noi apeluri către comunitatea naţională şi internaţională de artişti. În total, până anul acesta, peste 1,500 de artişti de pe şase continente au trimis peste 2,000 de propuneri organizatorilor, doar 71 fiind selectate pentru a da viaţă culturii urbane. Douăzeci dintre aceste picturi sunt realizate cu vopsea care purifică aerul, contribuind astfel la creşterea calităţii aerului din oraş. Mai exact, vopseaua specială transformă substanţele poluante din aer, precum oxizii de azot şi de sulf, în nitraţi şi nitriţi inofensivi, care sunt depozitaţi pe suprafaţa vopsită, până când sunt eliminaţi de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.Printre artiştii români dar şi cei internaţionali care au adus la viaţă picturile murale se numără Obie Platon, Bogdan Scutaru, Meri the Zu, Atoma, Cristian Scutaru, Karskione, Huariu, Conse, Pauceda & Mawe şi mulţi alţii.;Anul acesta vrem să ajungem la 77 de picturi murale şi astfel să continuăm revitalizarea oraşului prin artă. Acum mai mult ca oricând avem nevoie de artă, de cultură, de spaţii sigure, de spirit comunitar şi mai ales de încredere unii în alţii. Lucruri bune se întâmplă şi în oraşe mai mici precum Bacăul, iar Zidart este un exemplu în acest sens. Vrem ca tinerii să vadă în Bacău o oportunitate, o comunitate vie, un loc unde doresc să se reîntoarcă sau de ce nu, să rămână pentru a transforma oraşul, a declarat Lucian Popa, iniţiatorul programului.Cele mai iubite picturi vorbesc despre nevoia oamenilor de iubire, siguranţă şi echilibruLove Home, Tell a Vision şi Axis sunt trei dintre cele mai iubite şi apreciate picturi, atât de comunitatea locală, cât şi de turiştii care trec prin Bacău. Deşi cele trei muraluri spun poveşti diferite, în esenţă, creaţiile au în centrul lor nevoia de iubire, siguranţă şi echilibru.În Love Home dimensiunea universală este iubirea. Acolo unde simţi dragoste, te simţi ca acasă. Dragostea poate fi exprimată în moduri diferite, fiind specifică fiecărei persoane din lume. Am folosit simboluri româneşti precum mărţişorul, legat la încheietura copilului şi inima mare conturată din motive tradiţionale a costumelor româneşti din regiunea Moldovei. Ne-am simţit ca acasă aici în Bacău, au declarat Pauceda şi Mawe doi artişti din Valencia, Spania.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tell a Vision, lucrarea realizată de H U Λ R I U, un artist din Portugalia, ne arată cum obsesia societăţii contemporane pentru mass-media are consecinţe profunde asupra identităţii noastre individuale. Prin intermediul imaginilor şi mesajelor transmise de ecrane, ni se modelează percepţia asupra lumii, iar capacitatea noastră de a gândi critic şi independent este erodată. Ideea lui Orwell, potrivit căreia adevărul poate fi relativizat şi impus prin forţă, devine din ce în ce mai relevantă într-o lume în care liniile dintre ficţiune şi realitate se estompează. Copiii, în special, sunt expuşi riscului de a-şi pierde propria identitate, pe măsură ce absorb pasiv valorile şi modelele promovate de mass-media, explică organizatorii de la Zidart.Axis, creaţia artistului CONSE din Spania, plasează copilăria în centrul societăţii noastre, propunând o reflecţie profundă asupra sănătăţii mintale încă din primii ani. Lucrarea ne invită să explorăm introspecţia, reglarea emoţională şi conştiinţa de sine, subliniind importanţa recunoaşterii şi înţelegerii emoţiilor ca fundament al dezvoltării integrale. Conceptul de Axis funcţionează ca o metaforă pentru echilibru: un punct în care bunăstarea individuală şi cea colectivă converg, arătând că promovarea sănătăţii mintale în copilărie nu numai că întăreşte copilul, ci pune şi bazele unei societăţi mai conştiente, stabile şi rezistente, declară organizatorii.Arta murală revitalizează oraşeleConform noilor concepte din urbanismul contemporan, arta murală este privită ca un nou mod de revitalizare a oraşelor, de exemplu raportul Creative City Index arată că oraşele cu intervenţii artistice în spaţiul public sunt percepute ca fiind mai dinamice şi mai sigure, în timp ce studii din Journal of Urban Affairs arată că zonele cu artă murală sunt percepute ca fiind mai prietenoase şi mai bine întreţinute. Câteva exemple de succes sunt Philadelphia Mural Arts Program, Melbourne Street Art, Wynwood Walls din Miami, programe care au revitalizat zone urbane întregi şi care au redat spaţiul public comunităţii, făcând oraşele mai atractive din punct de vedere social, cultural şi economic.Arta murală scade nivelul de stres şi cultivă încrederea între oameniCercetări publicate în Journal of Environmental Psychology arată că arta în spaţiul public poate scădea nivelul de cortizol şi induce o stare de calm similară cu expunerea la natură, în timp ce un studiu realizat de University College London a demonstrat că privirea artei activează aceleaşi zone cerebrale asociate cu plăcerea ca atunci când ascultăm muzică preferată. Nu doar cercetările din domeniul psihologiei documentează rolul important al artei în viaţa oamenilor, ci şi studiile sociologice confirmă beneficiile pentru comunităţi, astfel că o serie de studii Harvard arată că activităţile colective creative cresc încrederea între membri şi implicarea civică, în timp ce alte cercetări subliniază faptul că spaţiile îngrijite şi estetice sunt mai puţin vandalizate, pentru că oamenii simt că acestea aparţin comunităţii. Nu în ultimul rând o serie de studii UNESCO privind patrimoniul cultural au arătat că simbolurile vizuale comune, precum picturile murale, cresc sentimentul de „acasă” şi mândrie locală.Zidart, un program de regenerare urbană şi socială prin artă stradalăZidart este un program de regenerare urbană şi socială prin artă stradală, educaţie şi interacţiuni culturale, conceput din dorinţa de a crea o platformă pentru dialog social care să-i inspire pe oameni să fie prezenţi în comunitate şi să participe la viaţa culturală a oraşului. Îniţiat în 2017 de câţiva tineri din Bacău, programul şi-a propus să transforme spaţiul citadin într-un loc mai prietenos pentru tineri, dar şi pentru întreaga comunitate, prin crearea unui cadru de exprimare, dialog şi manifestare a artei, culturii şi umanităţii. Programul este finanţat exclusiv din fonduri private provenite de la sponsorii locali, dar şi din eforturile voluntarilor.

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro