HELLENiQ Renewables lansează primele proiecte solare din România, două parcuri fotovoltaice din judeţele Teleorman şi Olt. Sotiris Kapellos, director operaţional al HELLENiQ Renewables: România reprezintă una dintre cele mai promiţătoare pieţe de energie regenerabilă din Europa de Sud-Est

HELLENiQ Renewables, filiala de energie regenerabilă a companiei elene HELLENiQ ENERGY, a preluat două parcuri fotovoltaice  în sudul României, cu o capacitate instalată combinată de 58 MW,  şi începe operaţiunile comerciale. Parcurile solare fac parte din acordul semnat în 2023 cu METLEN pentru dezvoltarea şi achiziţionarea a patru proiecte fotovoltaice în România, cu o capacitate totală de 211 MW. Celelalte două proiecte din cadrul acordului, cu o capacitate combinată de 153 MW, sunt aşteptate să fie finalizate şi să intre în funcţiune comercială în 2026.
Acestea sunt primele active operaţionale de energie regenerabilă ale HELLENiQ ENERGY în România. Proiectele sunt situate în Merenii de Jos, judeţul Teleorman şi Ianca, judeţul Olt şi sunt conectate la reţeaua electrică naţională. Odată ce vor deveni complet operaţionale, proiectele vor genera suficientă energie electrică pentru a acoperi nevoile anuale de energie a aproximativ 60.000 de gospodării. „România reprezintă una dintre cele mai promiţătoare pieţe de energie regenerabilă din Europa de Sud-Est. Lansarea primelor noastre proiecte solare din ţară marchează o etapă importantă în implementarea strategiei noastre de creştere internaţională. La HELLENiQ Renewables, ne angajăm să dezvoltăm proiecte de energie regenerabilă de înaltă calitate care să susţină securitatea energetică, să accelereze decarbonizarea şi să creeze valoare pe termen lung pentru economiile şi comunităţile în care operăm.”, a declarat Dr. Sotiris Kapellos, director operaţional al HELLENiQ Renewables.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

De asemenea, compania urmează să construiască uni parc eolian de 96 MW în Galaţi, în al doilea trimestru al anului 2027, aducând capacitatea totală instalată de energie regenerabilă a HELLENiQ ENERGY în România la peste 300 MW. În total, portofoliul de energie regenerabilă al HELLENiQ ENERGY în România depăşeşte 850 MW, proiecte solare şi eoliene, precum şi sisteme de stocare a energiei în curs de dezvoltare. „Punerea în funcţiune a acestor prime parcuri solare este un pas major pentru HELLENiQ Renewables în România şi reflectă angajamentul nostru pe termen lung faţă de piaţa energetică locală. România are un potenţial puternic de energie regenerabilă şi o cale clară către un sistem energetic mai sustenabil. Echipa noastră locală este mândră să contribuie la această tranziţie prin livrarea de proiecte care generează electricitate curată, susţin dezvoltarea locală şi consolidează rezilienţa energetică a ţării.”, a precizat Mihai Darie, directorul HELLENiQ Renewables România. HELLENiQ ENERGY este una dintre principalele companii integrate de energie din Europa de Sud-Est, înfiinţată sub numele de HELLENIC PETROLEUM în 1998, cu o istorie care datează de la prima rafinărie din Grecia în 1958. Astăzi, HELLENiQ ENERGY este activă în producţia, furnizarea şi comercializarea tuturor tipurilor de energie, cu un accent tot mai mare pe sursele regenerabile, vizând atingerea unui nivel net zero până în 2050. Cu sediul central în Atena, Grecia, HELLENiQ ENERGY este listată la Bursa de la Atena (simbol bursier: ELPE), cu o listare secundară la Bursa de Valori din Londra (LSE: HLPD) prin intermediul Certificatelor Globale de Depozit (GDR).  

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro