Un început de săptămână agitat: Creştere şoc a creştere petrolului luni dimineaţa, cu până la 25%. Costurile de împrumut ale României urcă la 7,12%, maxim din toamna lui 2025, Bursa scade cu 1,4% la deschidere, iar analiştii avertizează că şocul petrolier global ar putea aduce noi scumpiri la alimente

Costurile de finanţare ale României au urcat luni dimineaţă la 7,12% pentru obligaţiunile guvernamentale pe 10 ani, cel mai ridicat nivel din toamna anului 2025, în timp ce Bursa de Valori Bucureşti a deschis şedinţa în scădere cu aproximativ 1,4%, într-un context de tensiuni pe pieţele financiare internaţionale generate de creşterea abruptă a preţului petrolului. Randamentul titlurilor de stat româneşti a crescut cu aproximativ 0,32 puncte procentuale într-o singură zi şi cu peste 11% în ultima săptămână, pe fondul aversiunii globale faţă de risc. Creşterea reflectă presiunile din pieţele de obligaţiuni, unde investitorii cer randamente mai mari într-un mediu marcat de incertitudine geopolitică şi economică. Titlurile de stat româneşti au atins un maxim de 8,4-8,5% în mai 2025, dar s-au înscris ulterior pe un trend descedent. La începutul lui 2026, randamentele erau la 6,8%, coborând la 6,3% în februarie.De la începutul lunii martie, randamentele s-au majorat cu 13%.
În acelaşi timp, majoritatea acţiunilor importante de la Bursa de Valori Bucureşti erau pe minus în prima parte a şedinţei. Titlurile Băncii Transilvania scădeau cu aproximativ 1,5%, BRD pierdeau aproape 1,9%, iar Transgaz era în minus cu aproape 2,9%. Digi Communications cobora cu aproximativ 3,7%, iar Premier Energy cu aproape 3,9%. OMV Petrom era printre puţinele acţiuni pe plus, cu un avans de circa 0,5%.   Corecţiile de la Bucureşti vin în contextul unui val de scăderi pe pieţele internaţionale, după ce preţul petrolului Brent a urcat brusc la începutul săptămânii. Cotaţia a depăşit temporar 119 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din 2022, după întreruperi majore ale livrărilor din regiunea Golfului şi închiderea Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul global de petrol. Ulterior, preţul s-a stabilizat în jurul nivelului de 108–110 dolari pe baril.   Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a dus la scăderea producţiei de petrol în sudul Irakului de la aproximativ 4,3 milioane de barili pe zi la circa 1,3 milioane de barili, ceea ce înseamnă o pierdere de aproape 3% din oferta globală.   Analiştii Erste avertizează că scumpirea energiei ar putea genera noi presiuni inflaţioniste, inclusiv asupra alimentelor. Deşi indicele global al preţurilor alimentare nu indică încă o accelerare puternică a inflaţiei, contractele futures pentru produse agricole precum grâul şi porumbul au început să crească în ultimele zile.   Agricultura este un sector puternic dependent de energie, iar preţurile ridicate la petrol şi gaze cresc costurile pentru fertilizanţi, transport şi producţie. Dacă aceste preţuri se menţin ridicate o perioadă mai lungă, presiunile ar putea fi transferate treptat în preţurile finale plătite de consumatori. Miniştrii de finanţe ai statelor G7 au anunţat că vor discuta o posibilă eliberare coordonată de petrol din rezervele strategice, organizată de Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA), într-o reuniune de urgenţă programată pentru luni. BREAKING  Preţul petrolului creşte cu 25% şi se îndreaptă spre cea mai mare scumpire de o zi din istorie din cauza războiului din Iran: 116 dolari pe baril. Bursele scad. UPDATEUPDATE. Preţul petrolului a coborât sub 110 dolari pe baril după ce Financial Times a relatat că statele G7 se vor reuni luni dimineaţă la New York pentru a discuta o posibilă eliberare coordonată de petrol din rezervele strategice. Contractele futures pentru petrolul Brent, reperul internaţional, se tranzacţionau în jurul valorii de 108 dolari pe baril, în scădere faţă de vârful de 119,50 dolari atins mai devreme în cursul zilei de luni. Chiar şi aşa, petrolul rămâne în creştere cu peste 16% în această zi, cea mai mare creştere zilnică din 2020.

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro