Agenţia Golin România a coordonat comunicarea pentru oferta publică iniţială a Electro-Alfa International, companie care a derulat recent una dintre cele bine primite listări realizate pe BVB

Agenţia Golin România a coordonat comunicarea pentru oferta publică iniţială a Electro-Alfa International, companie care a derulat recent una dintre cele mai vizibile şi bine primite listări realizate pe BVB, de la definirea poziţionării şi a mesajelor-cheie, până la relaţia cu media, gestionarea comunicării executive şi susţinerea dialogului cu stakeholderii relevanţi. „IPO-urile sunt proiecte care cer rigoare, atenţie la detalii şi o comunicare foarte bine calibrată. Într-un context în care informaţia circulă rapid, iar investitorii sunt mai atenţi ca oricând, este esenţial ca mesajele să fie clare şi consecvente. Am lucrat îndeaproape cu echipa Electro-Alfa pentru a construi o comunicare adaptată regulilor pieţei de capital, dar în acelaşi timp uşor de înţeles şi relevantă pentru publicul larg. Rezultatele obţinute ne arată că atunci când strategia este bine gândită şi implementată cu disciplină, comunicarea poate susţine cu adevărat un moment important din evoluţia unei companii”, a declarat Cristina Butunoi, Director Executiv, Golin România.
Oferta publică s-a derulat în perioada 2–11 februarie şi s-a închis anticipat, pe 6 februarie, , la preţul maxim al intervalului de subscriere, de 8,85 lei/acţiune. Valoarea totală a ofertei s-a ridicat la aproximativ 580 milioane lei (115 mil.euro), pentru circa 66 milioane de acţiuni nou emise, echivalentul unui free-float de 35%. În urma IPO-ului, în acţionariat au intrat o serie de investitori instituţionali, precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi NN Pensii, cu participaţii de peste 5% fiecare. Capitalizarea bursieră a Electro-Alfa International după finalizarea ofertei este de aproximativ 1,67 miliarde lei (aproximativ 327 milioane euro). Acţiunile companiei urmează să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul EAI, în jurul datei de 3 martie 2026.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

„În pregătirea IPO-ului am căutat un partener care să înţeleagă nu doar cerinţele pieţei de capital, ci şi cultura şi direcţia în care vrem să ducem compania. În Golin am găsit o echipă atentă, bine organizată şi orientată spre rezultate, care a înţeles rapid ce este important pentru noi şi pentru investitori. Am lucrat împreună pe baza unor principii clare – transparenţă, coerenţă şi responsabilitate. Comunicarea a fost construită astfel încât să fie consistentă şi bine fundamentată, iar acest lucru s-a văzut în reacţia pieţei şi în interesul ridicat pentru ofertă.”, a declarat Elena Roşca, Director Marketing Electro-Alfa International. Golin are parteneriate de lungă durată cu Franklin Templeton (peste 15 ani), Sphera Franchise Group (peste 10 ani), TeraPlast (8 ani) şi Biofarm (5 ani), la care se adaugă Agroland şi Investimental. Agenţia a fost implicată şi în listarea Fondului Proprietatea la London Stock Exchange, oferta secundară de acţiuni (SPO) Transgaz, dublul IPO Electrica la Bursa de Valori Bucureşti şi London Stock Exchange, precum şi IPO-ul Purcari.   În România, Golin face parte din unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, Lowe Group, alături de MullenLowe (agenţie integrată de marketing şi comunicare), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical) şi Path (unit-ul specializat în analiza şi interpretarea datelor).    

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro