Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: @EducaţieFinanciară: Preţul banilor nu este rata dobânzii

Scrierea acestor rânduri constituie rodul preocupării de clarificare a unor noţiuni cheie pentru teoria şi politica monetară. Totodată, demersul reprezintă un pas firesc în comunicarea dedicată obiectivelor de educaţie financiară, pe care mi le-am asumat prin coordonarea programelor educaţionale ale Băncii Naţionale a României, programe destinate elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi mediului de afaceri în sens larg. Consider că înţelegerea adecvată, de către publicul larg, a limbajului şi a mecanismelor economice elementare constituie un activ societal indispensabil pentru buna gestiune financiară, atât la nivelul cetăţeanului, cât şi în planul guvernării statale.
Textul de faţă se doreşte a reprezenta o „pilulă” de educaţie financiară generală, cu privire la „preţul banilor”, în contextul în care putem remarca persistenţa unor confuzii în această privinţă, adesea chiar şi în medii specializate. Atunci când, în mod eronat, preţul banilor este asimilat dobânzilor, sau ratelor de dobândă, se neglijează, de fapt, distincţia economică esenţială dintre monedă şi credit. Dacă în planul politicii monetare, de exemplu, deciziile băncilor centrale privind rata dobânzii de referinţă sunt descrise prin sintagme consacrate precum „politica banilor scumpi” sau „politica banilor ieftini”, de aici nu trebuie să rezulte că preţul banilor este reprezentat de rata dobânzii, fie că ne referim la rata dobânzii de politică monetară, fie că ne raportăm la structura extinsă a ratelor de dobândă din sistemul bancar.Care este preţul banilor? Fiind vorba despre preţuri, trebuie menţionată o idee economică elementară, anume că preţurile sunt, prin definiţie, raporturi de schimb. Acestea se formează în baza schimburilor care se manifestă pe piaţă. Cu alte cuvinte, nu există preţuri fără să existe schimburi, iar acolo unde există tranzacţii, există neapărat şi preţuri. De exemplu, în contextul uşor de imaginat al schimbului nemonetar, care a prefigurat istoric şi economic apariţia banilor, oamenii schimbau bunuri contra bunuri, în regim de troc. Dacă 1 kilogram lămâi se schimbă pe 2 kilograme mere, spunem că, raportat la unitatea de cantitate, preţul lămâilor este 2 kg mere, iar preţul (valoarea) merelor este 0,5 kilograme lămâi. Astfel, preţul unui bun A înseamnă cantitatea din alte bunuri (B, C, D, etc.) care poate fi obţinută în schimbul unei unităţi din bunul A. Preţul este, deci, un raport de schimb, un raport cantitativ între bunurile care fac obiectul fiecărui schimb. Definiţia rămâne valabilă şi când în scenă intră moneda, ca mijloc general al schimbului. Astfel vorbim despre schimbul monetar, adică schimbul realizat prin intermediul banilor. În aceste condiţii, preţurile bunurilor se exprimă în bani, iar preţul banilor se exprimă în bunuri. De exemplu, dacă 1 kilogram mere se vinde cu 4 lei, spunem că preţul merelor este 4 lei, iar preţul banilor (adică al unităţii monetare) este ¼ kilograme mere. Astfel, preţul banilor este reprezentat de puterea de cumpărare a banilor. Aşadar, puterea de cumpărare a unităţii monetare constituie preţul sau valoarea de schimb a banilor. Ca atare, preţul banilor depinde într-o relaţie invers proporţională de preţurile bunurilor: dacă preţurile bunurilor sunt mai mari, atunci fiecare unitate monetară „cumpără” o cantitate mai mică din aceste bunuri, ceea ce înseamnă că banii au o putere de cumpărare sau o valoare mai scăzută, şi invers. În termeni aritmetici, determinarea puterii de cumpărare a banilor se face conform relaţiei PCB â 1/P, unde PCB este puterea de cumpărare a banilor iar P este nivelul preţurilor bunurilor sau Indicele Preţurilor (bunurilor) de Consum (IPC).Care este preţul creditului? În acest punct al expunerii merită să revenim la confuzia dintre preţul banilor şi rata dobânzii şi să subliniem faptul că rata dobânzii nu este preţul banilor, ci preţul creditului, adică acel preţ care apare în cadrul unei relaţii de împrumut. Altfel spus, într-o economie în care oamenii nu economisesc şi nu împrumută capital financiar, nu ar apărea fenomenul de dobândă. Însă preţul banilor nu va înceta să existe. Creditul şi preţul acestuia (dobânda) sunt fenomene ce reflectă preferinţele de timp, ca fenomen natural al vieţii umane. Pe piaţa creditului, participanţii schimbă bunuri diferite: creditorul îi oferă debitorului un bun prezent, pe când debitorul oferă în perspectivă un bun viitor, adică acea sumă de bani (creditul Ă dobânda) pentru care creditorul va trebui să aştepte perioada convenită pentru a putea fi utilizată din nou. Cum fenomenul universal al preferinţei de timp face întotdeauna un bun prezent mai valoros decât acelaşi bun disponibil la un anumit moment în viitor, creditorul va trebui să perceapă iar debitorul va fi dispus să plătească o primă pentru bunul prezent, aşa cum elocvent explică Şcoala Austriacă de Economie. Această „primă” este dobânda, adică preţul schimbului de bunuri prezente cu bunuri viitoare.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

De exemplu, să presupunem că, în cadrul unei relaţii de împrumut, creditorul este dispus să renunţe acum la 100 lei doar dacă va primi, peste un an, suma de 107 lei. De aici rezultă că această „primă” de 7 lei, asumată spre a fi plătită de debitor şi încasată de creditor, reprezintă preţul creditului, adică dobânda. Astfel, spunem că rata dobânzii este 7% pentru scadenţa de 1 an. Acelaşi raţionament este valabil şi în cazul economisirii, când banca „împrumută” acele economii de la cei prevăzători, cei care doresc să economisească pentru viitor o parte din veniturile lor curente. Astfel, preferinţele de timp explică fenomenul economic esenţial al economisirii, care stă la baza acumulării de capital şi a investiţiilor de dezvoltare în structura de producţie a economiei. Acumularea de capital este un factor determinant al creşterii economice, cu multiple resorturi economice şi sociale, precum şi instituţionale, dată fiind influenţa crescândă a politicilor publice în stimularea (adesea pe termen scurt) şi erodarea (adesea pe termen lung) a stimulentelor necesare acumulării de capital.Stabilitatea preţurilor – obiectiv al băncilor centrale În final, este important să facem trimitere la obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României, care vizează „asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”, aşa cum apare acest obiectiv în textul Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR (primul alieat al art. 2). În acest sens, atunci când spunem că BNR trebuie să asigure „stabilitatea preţurilor”, aceasta nu înseamnă că BNR este gardianul a mii şi mii de preţuri, cum ar fi preţurile fructelor sau legumelor, autoturismelor sau serviciilor care se vând şi se cumpără în economie. Toate aceste preţuri sunt incluse în calculul Indicelui Preţurilor (bunurilor) de Consum, prin intermediul căruia putem determina puterea de cumpărare a banilor. Aşadar, obiectivul băncii centrale poate fi definit în această cheie a protejării unui bun public esenţial - puterea de cumpărare a banilor. Banca Centrală este implicată, prin instrumentele de care dispune, în ecuaţia generală a preţurilor din economie, deoarece preţurile bunurilor şi serviciilor sunt exprimate în bani, oficial în lei, iar BNR veghează asupra acestui „activ” special reprezentat de moneda naţională, aflată în gestiunea exclusivă a băncii centrale, potrivit legislaţiei în vigoare. De vreme ce preţurile bunurilor reprezintă, de fapt, cealaltă faţetă a preţului banilor, rezultă că, pentru a asigura stabilitatea preţului/valorii banilor, BNR trebuie să asigure „stabilitatea preţurilor” în economie. În plus, BNR reglementează şi supraveghează sistemul financiar-bancar, întrucât acesta mijloceşte tranzacţiile moderne şi transmisia politicii monetare. Rezilienţa la şocuri şi viabilitatea sistemului financiar-bancar sunt primordiale pentru menţinerea încrederii publicului în moneda naţională. În termeni generici, stabilitatea preţurilor este efectul determinărilor cantitative dintre bani şi bunuri, adică efectul raportului dinamic dintre cantitatea de bani şi cantitatea de bunuri şi servicii din economie. În această ecuaţie cantitativă, rata dobânzii de politică monetară, pe de o parte, şi ratele dobânzilor din sistemul bancar, ca preţuri ale creditelor/împrumuturilor, pe de altă parte, sunt doar instrumentele de recalibrare a raportului dintre bani şi bunuri, pentru a tempera situaţia inflaţionistă în care „prea mulţi bani aleargă după prea puţine bunuri”, aşa cum scrie şi la manual. Însă acesta este subiectul unei alte incursiuni de analiză şi educaţie financiară.PS: De ce este importantă independenţa băncilor centrale? De vreme ce băncile centrale nu controlează oferta de bunuri din economie, rezultă că îndeplinirea obiectivului de asigurare a stabilităţii preţurilor trebuie să decurgă doar din „managementul” cantităţii de bani sau al masei monetare din economie. Dar aceasta nu reflectă doar operaţiunile băncilor centrale şi procesul de creaţie monetară la care băncile comerciale participă decisiv, ci şi măsurile bugetare ale guvernelor! Politicile publice care determină creşterea deficitelor bugetare contribuie, totodată, şi la expansiunea masei monetare din economie, atât pe canalul veniturilor populaţiei, cât şi al sistemului financiar şi de credit. În aceste condiţii, rolul „operativ” al băncilor centrale este unul esenţial, de a tempera expansiunea monetară şi de a absorbi lichiditate din piaţă. Pentru îndeplinirea obiectivelor cheie privind stabilitatea preţurilor, băncile centrale trebuie să acţioneze uneori în contrapondere cu politicile bugetare excesive, mai ales atunci când deficitele sunt lipsite de sustenabilitate. Dacă acest lucru nu se întâmplă, consecinţa este persistenţa inflaţiei înalte, caz în care băncile centrale ajung să rateze obiectivele de stabilitate privind valoarea monedei naţionale. De aceea, independenţa băncilor centrale este o condiţie indispensabilă pentru a beneficia pe termen lung de politici monetare sănătoase şi monede stabile. În acest sens, educaţia financiară a publicului şi a mediului economic reprezintă un ingredient esenţial pentru calitatea politicilor publice şi dezvoltarea sustenabilă a ţării.    

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tweet

Urmărește

Print
Mail

Articole recomandate

...

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici