Managerii din industria prelucrătoare, comerţ şi servicii estimează pentru ianuarie - martie 2026 scăderea moderată a activităţii economice, iar cei din comerţ şi construcţii văd creşteri de preţ

Managerii din industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii estimează pentru perioada ianuarie - martie 2026 scăderea moderată a activităţii economice, în timp ce cei din construcţii cred că numărul de angajaţi se va reduce, arată un sondaj realizat de INS. Astfel, 16,4% dintre managerii din construcţii şi 11,4% din industria prelucrătoare estimează că în perioada ianuarie - martie 2026 numărul de salariaţi va scădea, iar 50,2% din managerii din comerţul cu amănuntul şi 45,3% din construcţii consideră că preţurile vor creşte.
Rezultatele prezentate în acest comunicat au fost obţinute prin intermediul anchetelor statistice de conjunctură realizate în luna ianuarie 2026, reflectând estimările făcute de managerii întreprinderilor cu privire la tendinţele în evoluţia activităţii economice, numӑrului de salariaţi şi preţurilor. Rezultatul final se obţine sub forma unui sold conjunctural procentual, calculat ca diferenţă între ponderea celor care au ales varianta pozitivă (va creşte) a fenomenului şi ponderea celor care au indicat varianta negativă (va scădea). Rezultate detaliate se regăsesc în link-urile din subsolul tabelelor.

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.inread */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroueerkxgpoo",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

În industria prelucrătoare, managerii văd până în martie o diminuare uşoară a volumului producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de -6,4%. De asemenea, se estimează reducere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8,1%). Preţurile produselor industriale sunt aşteptate să crească, tendinţă indicată printr-un sold conjunctural de +28,3%. În construcţii, potrivit estimărilor din luna ianuarie, pentru următoarele trei luni, se prognozează reducerea volumului producţiei (sold conjunctural - 18,5%) şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -11,5%). De asemenea, managerii se aşteaptӑ ca preţurile lucrărilor de construcţii să înregistreze creştere accentuată reflectată printr-un sold conjunctural de +41,3%. Managerii din comerţul cu amănuntul estimează pentru următoarele trei luni scădere moderată a cifrei de afaceri, soldul conjunctural fiind -11,8 %. În ceea ce priveşte forţa de muncă, angajatorii anticipează o tendinţă de uşoară creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5,9%). Majorӑri de preţuri sunt estimate de 50,2% dintre respondenţi, iar scăderi de doar 2,4 %, soldul conjunctural fiind astfel de +47,8% Pe zona de servicii, se estimează o scădere moderată a cererii, soldul conjunctural fiind de -6,7%. Pe baza datelor, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi în următoarele trei luni (sold conjunctural -2,5%). Se anticipeazӑ cӑ preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor urma să crească, tendinţă reflectată printrun sold conjunctural de +20,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

/* (c)AdOcean 2003-2025, businessmex_ro.zf.ro.Desktop All Site.interscroller */
(function t(){ 2!=_aoState ? setTimeout(t,5) : ado.slave("adoceanroyhqkimorxy",{myMaster:"os.1jLdljbTK44U1xFiXXNRzHbXCPkdmUkk4OZdtPkv.V7"}) }());

Tweet

Urmărește

Print
Mail

Articole recomandate

...

Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro