
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, a declarat luni că bugetul pentru 2025 a fost făcut greşit la începutul anului şi că situaţia gravă în care se află România poate fi remediată doar prin rectificare bugetară. ”Rectificarea bugetară va fi o recalibrare importantă, responsabilă a bugetului, astfel încât, acesta să revină la o evaluare realistă, cât mai aproape de realitatea cheltuielilor pe care România în acest moment, asigurând atât cheltuielile esenţiale, cât şi investiţiile. Şi, asigurându-ne, în acelaşi timp, că, în cuantumul deficitului care va fi negociat, care va reieşi în urma acestor discuţii pe care le avem acum, va fi unul care să fie acceptat ”, a spus Alexandru Nazare într-o intervenţie la Antena 3 CNN. La începutul anului, ministru al Finanţelor era actualul vicepremier Tanczos Barna. Guvernul Bolojan are de acoperit cheltuieli bugetare mai mari decât cele prevăzute în bugetul aprobat în primăvară de guvernul Ciolacu 2, sumele suplimentare fiind de 45 de miliarde de lei. Practic, dacă se iau în considerare aceste cheltuieli care nu au fost incluse într-un mod evident la aprobarea bugetului în primăvară, deficitul bugetar nu este 7% din PIB, cât estima guvernul Ciolacu, ci se duce spre 11% din PIB. Aceste cheltuieli includ rambursări de TVA cu o scadenţă mai mare de 60 de zile, licitaţii, cheltuieli aprobate de CNI şi care nu au fost evidenţiate clar, supracontractarea din programele de investiţii şi cofinanţare din PNRR
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro