
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol ale căror culturi au fost afectate de îngheţul târziu din primăvara acestui an, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Florin Barbu. În urma solicitării depuse de România, Comisia Europeană a propus un pachet de sprijin de urgenţă de 49,8 milioane de euro pentru şase state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România. Din totalul fondurilor, fermierii români vor beneficia de 11,5 milioane euro, a doua cea mai mare alocare din acest pachet. Ministerul Agriculturii elaborează în prezent criteriile de acordare a sprijinului, astfel încât plăţile către fermieri să fie făcute cât mai repede, a mai pus ministrul într-o postare pe Facebook.
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro