E-acumulatori.ro platformă care comercializează soluţii de energii regenerabile şi instalator de sisteme fotovoltaice autorizat de Autoritatea Fondului de Mediu, a înregistrat în 2022 cele mai bune rezultate din cei 10 ani de la înfiinţare, pe fondul exploziei cererii după scumpirea energiei. Compania a încheiat anul cu o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de lei, dublu faţă de nivelul de 26 milioane de lei înregistrat în 2021, cu un profit de 8 milioane de lei."Conform situaţiei internaţionale, a trebuit să ne adaptăm la noile condiţii de piaţă cu provocări majore. Cele mai mari probleme au fost cu furnizorii, din cauza întreruperilor intervenite în lanţul de aprovizionare în contextul războiului din Ucraina, şi a trebuit să găsim variante diferite tot timpul, alte mărci, alţi furnizori. Am mărit echipa şi am recurs la colaboratori externi, în condiţiile în care vânzările au crescut de aproximativ trei ori. În contextul scumpirii energiei, soluţiile oferite de noi creează independenţă energetică", a declarat Dan Tudose, fondatorul E-acumulatori.ro.
Pentru 2023, antreprenorul Dan Tudose, estimează o creştere de 30% a cifrei de afaceri, pe fondul menţinerii cererii la un nivel ridicat, dar şi ca efect al inflaţiei. Printre obiectivele stabilite pentru anul care abia a început se află extinderea portofoliului de produse cu sisteme noi, cu eficienţă energetică sporită, precum şi diversificarea canalelor de distribuţie.Estimările sunt optimiste şi pentru anii următori, deoarece interesul pentru achiziţia de sisteme fotovoltaice este tot mai mare, iar programele de finanţare cu fonduri europene pentru producerea de energie verde sunt tot mai aproape de implementare. De exemplu, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au fost depuse peste 700 de proiecte, cu o valoare ce depăşeşte un miliard de euro, pentru finanţare prin Componenta 6, majoritatea proiectelor solicitând finanţare pentru instalarea de panouri fotovoltaice. În aceeaşi direcţie, România îşi propune, prin Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC) pentru perioada 2021-2030, să ajungă la o capacitate instalată netă de 5,1 GWh de instalaţii cu panouri solare până la finalul acestui deceniu.
cX.callQueue.push(['invoke', function () {
googletag.cmd.push(function () { googletag.display('div-gpt-ad-1575294652074-0'); });
}]);
"România are o capacitate de energie solară fotovoltaică de 71,4 W/locuitor şi se situează pe locul 21 din 28 în Europa, conform unui studiu EuObserv'ER, desfăşurat în 2019. La polul opus, Germania a avut cea mai mare capacitate instalată din Uniunea Europeană, anume 590 W/locuitor. Pe locurile doi şi trei, la distanţă considerabilă, se află Olanda şi Belgia, cu aproximativ 400 W/locuitor. În acelaşi timp, Raportul Comisiei Europene pe 2019 privind situaţia energiei fotovoltaice în Europa, nici măcar nu menţionează România printre ţările analizate. Cu toate acestea, suntem într-o competiţie cu ţările europene pe piaţa comună. În acest sens, România trebuie să beneficieze de programe de încurajare a investiţiei în energie regenerabil, mai ales că programele naţionale se confruntă cu neclarităţi în modul de finanţare şi întârzieri", a explicat Dan Tudose.În acest moment, sistemele fotovoltaice au o pondere de circa 60% în vânzările firmei. Se remarcă un interes mare din partea clienţilor fizici, care au o pondere de 50% din totalul instalărilor, incluzându-i aici şi pe cei care au accesat programul Casa Verde Fotovoltaice. "Sistemele fotovoltaice sunt o soluţie optimă pentru românii care locuiesc în zone rezidenţiale sau izolate şi, în ultimul timp, din ce în ce mai multe asociaţii de proprietari sunt interesate de implementare. Pentru o casă de dimensiuni mici, investiţia pleacă de la 3.600 euro şi se amortizează într-un interval de trei ani, la preturile actuale ale energiei electrice", susţine Dan Tudose.E-acumulatori oferă facilităţi financiare în sprijinul celor care doresc să-şi instaleze sisteme de energie regenerabilă, credit persoanelor fizice pe o perioadă de până la 120 de luni iar pentru companii, există şi posibilitatea finanţării în sistem leasing de 60 de rate egale şi cu un avans de 5% pentru o valoare de până la un milion de lei.
cX.callQueue.push(['invoke', function () {
googletag.cmd.push(function () { googletag.display('div-gpt-ad-1575294518761-0'); });
}]);
Tweet
Print
Mail
Articole recomandate
...
Siminel Andrei, unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri, a dezvoltat două fabrici de pâine, la Craiova şi la Brăila, investiţii totale de 10 milioane de euro
Informatie preluata din publicatia Ziarul Financiar - citeste integral articolul - click aici
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro