Cum Functioneaza Pensiile Private cu George Mot S08E09

12 mai 2024

Cunpaștem cu toții conceptul de pensii private și faptul că noi, ca salariați, cotizăm la Pilonul 2 de pensii. Dar cât de mult știm în ce investesc pensiile private banii noștri, care sunt procentele pe care le cotizăm, modul de administrare a unui fond de investiții, care sunt performanțele acestora și daca este sau nu o investiție bună pentru noi.

Despre toate aceste lucruri, dar și tot ce înseamnă a avea o pensie privată, vom discuta în acest podcast cu George Moț, fondatorul proiectului @desprepensiiprivate - https://desprepensiiprivate.ro/ pe care vi-l recomandăm să-l urmăriți.

George Moț este unul dintre cei mai bine cunoscători ai sistemului de pensii private din România, lucrând timp de 12 ani în cadru Autorității de Supraveghere Financiară, din care în ultimii 10 ani a condus departamentul de supraveghere a sistemului de pensii private.
A propus mai multe ințiative de dezvoltare a pensiilor private, de mare interes pentru noi toți, și este unul dintre cele mai importante persoane din România care ne prezintă pensiile private și modul lor de administrare.

Pe George îl puteți găsi pe Social media sau pe site-ul desprepensiiprivate.ro.

*Super CONCURS!*

Avem 2 cărți de oferit de la editura @ActsipolitonRo-carti-audio pentru 2 asculători care ne răspund prin comentariu mai jos la următoarea întrebare:

*Cum te pregătești financiar pentru perioada pensionării?”*

*Concursul este realizat până pe 22 Mai.* Pe 23 Mai vom anunța câștigătorii printr-un reply la comentariul lor. Vom alege câștigătorii în funcție de răspunsul oferit la întrebare.

Detalii despre cărți pe care le poți câștiga găsești aici:
- https://www.actsipoliton.ro/j-l-collins-calea-simpla-spre-bogatie-carte
- https://www.actsipoliton.ro/natalie-mac-neil-ghidul-invingatoarei-carte - care ne dorim să ajungă la o doamnă care ne ascultă cu mare interes.

Acest episod nu s-ar fi putut realiza fără ajutorul partenerilor noștri care ne susțin în anul 2024:

- Broker Oficial al Podcastului: @XTBro - Investește și Tranzacționează cu un broker reglementat și premiat. Detalii oferta 0% comision la acțiuni și ETF-uri clasice aici - https://geolink.xtb.com/lD55b

- Banca Oficială a podcastului: Raiffeisen Digital Bank - o bancă digitală, disponibilă clienților români 100% digital, oriunde, oricând. Bucură-te de un cont curent cu ZERO costuri, transferuri rapide prin intermediul serviciului național de plăți instant și cumpărături online sigure. La deschiderea contului, primești și un card de debit virtual, absolut gratuit! Descarcă aplicația și vezi cât de simple și accesibile sunt serviciile bancare cu Raiffeisen Digital Bank. - https://bit.ly/RaiffeisenDigitalBank

- Editura Act și Politon este specializată pe domeniul financiar și e cel mai important producător de cărți audio din România, care ne oferă cărțile pentru concursurile noastre.

- Aplicația https://investestelabursa.ro/ de unde ne informăm în legătură cu toate companiile care sunt cotate la BVB.

Linkuri utile:
Curs Investiții pentru începători - https://bit.ly/3yUTEJl
Consiliere Investiții & Educație Financiară - https://bit.ly/3neid0Y
Podcastul Banii Vorbesc - https://laurentiumihai.ro/category/banii-vorbesc/
Blogul - https://laurentiumihai.ro/

Capitole:
0:00 Intro
2:56 Termenul de "pensie privată"
5:31 Vârsta de pensionare în România
5:53 Detalii despre pensia privată
7:35 Perspectivele viitoare ale pensiei publice
9:10 Despre pensia privată - pilon 2
10:22 Distribuția pensiei private - pilon 2
12:27 Cotizația pentru pensia private - pilon 2
14:49 Randamentele pensiilor private - pilon 2
15:55 Comisioanele asociate pensiilor private - pilon 2
17:46 Caracteristicile fondurilor de pensii private - pilon 2
21:06 Adaptarea procentului de acțiuni, în funcție de vârstă
23:40 Moduri de plată a pensiei - în afara României
26:13 Fondurile de pensii - investiții doar în BVB?
28:24 Cotizații extra pentru pensia privată - pilonul 2
28:44 Este pilonul 2 suficient?
31:18 Beneficiile investiției în pensia privată - pilon 3
35:34 Cine poate investi în pilonul 3?
36:08 Tipurile de fonduri asociate pilonului 3
36:26 Randamentele și comisioanele pensiei private - pilonul 3
38:22 Câți români cotizează la pilonul 3?
39:45 Pilonul 3 vs ETF pe BVB
46:31 Plata pensiei private - pilonii 2 si 3
54:15 Simularea Monte Carlo
1:00:34 Detalii despre pensia privată - pilonul 4
1:02:46 Platforma DesprePensiiPrivate.ro
1:07:15 Concursul episodului

Music from Uppbeat (free for Creators!):
https://uppbeat.io/t/mountaineer/check-it-out
License code: ZHUC0EBWJIM2BPZW

Mai jos puteti vizualiza video-ul cu titlul "Cum Functioneaza Pensiile Private cu George Mot S08E09" . Informatiile sunt preluate de pe canalul Youtube - Banii Vorbesc - Podcast Educatie Financiara

Sursa Youtube - Banii Vorbesc - Podcast Educatie Financiara

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2023 InfoBursa

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro